
3 tineri din Mediaș au spart o societate comercială de pe strada Gravorilor.
La data de 19 ianuarie, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Mediaș au reținut 3 tineri, cercetați penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
,,Cei trei medieșeni, în vârstă de 16, 18, respectiv 19 ani, sunt bănuiți că, în noaptea de 17/18 ianuarie, prin forțarea sistemelor de închidere ale ușilor de acces, ar fi pătruns într-o societate comercială de pe strada Gravorilor și ar fi sustras produse alimentare și băuturi alcoolice în valoare de 1.500 de lei. Ca urmare a administrării probatoriului în cauză, polițiștii medieșeni au luat măsura reținerii celor 3 tineri pentru 24 de ore. Aceștia vor fi prezentați unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive” a precizat Elena Welter, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Mediaș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș.






























































