
Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu a fost sesizat, astăzi, prin apel 112, cu privire la prezența cadavrului unui bărbat în albia râului Olt, în apropierea localității Bradu.
Pompierii au intervenit la fața locului cu o autospecială de primă intervenție și comandă prevăzută cu barcă, o autospecială de stingere și un echipaj SMURD. Pompierii au găsit persoana și au procedat la extragerea acesteia din apă.
Din nefericire barbatul în vârstă de aproximativ 75 de ani prezenta rigiditate cadaverică avansată și a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală Sibiu în vederea efectuării autopsiei pentru stabilirea cauzelor decesului.

Polițiștii din cadrul Poliția Orașului Avrig efectuează cercetări pentru stabilirea identității persoanei și a circumstanțelor în care a survenit decesul acesteia.
ACTUALIZARE:
În urma verificărilor efectuate de către polițiștii din cadrul Poliției Orașului Avrig a fost stabilită identitatea persoanei decedate, fiind vorba despre un bărbat în vârstă 75 de ani, domiciliat în localitatea Hamba.
La nivelul Poliției Orașului Avrig s-a întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări în vederea stabilirii împrejurărilor exacte în care a avut loc evenimentul și dispunerii măsurilor legale în consecință.





























































