
Accident cu 2 răniți provocat de un șofer care nu a acordat prioritate
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Sibiu au intervenit la un accident de circulație, produs în municipiului Sibiu, la intersecția dintre strada Dârstelor și Aleea Filozofilor.
„Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit că, în timp ce conducea un autoturism pe strada Dârstelor, un sibian în vârstă de 44 de ani, ar fi virat la stânga pe strada Aleea Filozofilor și nu ar fi acordat prioritate de trecere unui alt autoturism, condus de un alt sibian în vârstă de 48 de ani, care se deplasa spre strada Morilor.
Bărbatul în vârstă de 48 de ani, precum și pasagera acestuia respectiv o femeie în vârstă de 45 de ani, domiciliată în Sibiu, au suferit vătămări corporale și au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii accidentului rutier” a declarat Ana Mureșan, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Două echipaje SMURD dintre care unul cu medic și o autospecială de stingere au intervenit de urgență la intersecția dintre strada Dârstelor cu Aleea Filozofilor, la un accident rutier.
„La fața locului echipajele medicale a au acordat asistență medicală pentru două persoane. Un bărbat în vârstă de 48 de ani care a suferit multiple traumatisme și o femeie în vârstă de 45 de ani care a suferit un traumatism la coloana cervicală. Ambii sunt transportați la UPU Sibiu conștienți” spune Andreea Ștefan, Purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
Foto: arhivă































































