Acasă Nova TV

Urmărire în trafic | Un bărbat din Șoala băut și fără permis a fugit de polițiștii din Copșa Mică

1169

Un bărbat din Șoala băut și fără permis a fugit de polițiștii din Copșa Mică.

La data de 25.10.2022, în jurul orelor 00:30, un echipaj de poliție din cadrul Poliției Orașului Copșa Mică a observat un autoturism care se deplasa pe DN14, din direcția Sibiu spre Mediaș, iar la intrarea în localitatea Axente Sever, a virat la drepta, moment în care polițiștii au pus în funcțiune  semnalele acustice și luminoase pentru a proceda la oprirea autoturismului în cauză. Conducătorul auto însă a accelerat, fără a respecta somațiile de oprire ale polițiștilor.

,,După o urmărire prin localitate și aproximativ 2 kilometri pe un drum forestier, ajungând la intersecția cu DN 14 km, după ce a trecut pe sub podul căii ferate, autoturismul s-a oprit, iar cele 2 persoane care se aflau în el au fugit. În urma cercetărilor și investigațiilor efectuate, au fost identificați cei doi ocupanți au autoturismului, respectiv doi bărbați, în vârstă de 26 de ani, domiciliați în Șoala și Agârbiciu.

Totodată, polițiștii au stabilit că autoturismul a fost condus de tânărul din Șoala care nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicul și se afla sub influența băuturilor alcoolice (0,05 mg/l alcool pur în aerul expirat).  Împotriva bărbatului s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Sibiu, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis” a precizat Luciana Lazăr, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

În cursul zilei de 25 octombrie, acesta a fost prezentat instanței, iar judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Mediaș a dispus măsura arestării la domiciliu pentru 30 de zile. Cercetările în acest dosar continuă.

Foto: arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.