Telenovelă cu alcool, agresiuni fizice și un tractor furat.
Doi bărbați sunt cercetați penal pentru infracțiuni la regimul rutier, respectiv conducerea unui autoturism cu alcoolemie peste limita legală, dar și furt și lovire sau alte violențe. În fapt, la data de 25.10.2022, Poliția Municipiului Mediaș a fost sesizată prin apel 112 de către bărbat domiciliat în Valea Viilor cu privire la faptul că un bărbat din Mediaș, ar fi sustras un tractor din satul Ighișu Nou, aparținând unei alte persoane. Totodată, bărbatul reclama faptul că proprietarul tractorului ar fi fost agresat fizic de bărbatul din Mediaș.
,,La fața locului, polițiștii au identificat un bărbat în vârstă de 36 de ani, domiciliat în Valea Viilor, proprietarul tractorului. El a relatat faptul că medieșeanul, în vârstă de 33 de ani, i-ar fi sustras tractorul, pe care l-a parcat în curtea unui imobil din Valea Viilor și, totodată, ar fi fost agresat de către acesta. În urma cercetărilor efectuate și audierii celor doi bărbați, polițiștii au stabilit faptul că ambii bărbați ar fi condus autoturismul din Ighișu Nou și până în Valea Viilor. Bărbatul din Mediaș ar fi sustras la un moment dat tractorul pe care l-a parcat în curtea unui imobil, între cei doi existând și un conflict.
Ambii bărbați au fost testați cu aparatul etilotest
Rezultate au fost de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul bărbatului de 33 de ani, din Mediaș, respectiv, 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul bărbatului de 36 de ani, din Valea Viilor. Cei doi conducători auto au fost însoțiți la o unitate medicală unde li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge” spune Luciana Lazăr, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, respectiv furt și lovire, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii cu exactitate a stării de fapt, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș.
Foto: arhivă