Acasă Sibiu

Femeie depistată la volan cu permisul suspendat de 2 ori în 24 ore

381

Femeie depistată la volan cu permisul suspendat de 2 ori în 24 ore.

O femeie de 40 de ani din Sibiu este cercetată penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis, fiindu-i reținute 2 acte materiale.

Astfel, la data de 24.10.2022, în jurul orei 20:40, pe Aleea Seviș din municipiul Sibiu, polițiștii Secției numărul 1 Poliție Urbană Sibiu au oprit pentru control în trafic un autoturism la volanul căruia a fost identificată o sibiancă în vârstă de 40 de ani. Femeia nu a putut prezenta permisul de conducere, motivând că l-a uitat acasă, însă în urma verificărilor efectuate polițiștii au constatat că de fapt exercitarea dreptului de a conduce autovehicule îi este suspendată. În baza celor constatate, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere cu permisul suspendat.

La data de 25 octombrie, în jurul orei 20:21, pe strada Rahovei din municipiul Sibiu, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au oprit pentru control în trafic un autoturism la volanul căruia a fost identificată aceeași sibiancă în vârstă de 40 de ani. Și de această dată, pe numele femeii s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere cu permisul suspendat.

Foto: arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.