
Medieșenii sunt invitați sâmbătă seara de la ora 20:00 la un spectacol-lectură cu muzică originală live și proiecții video.
Acesta este intitulat ,,Laika şi Văzuduhul’’, iar protagonistul va fi actorul Vlad Ivanov. Scenariul spectacolului-lectură care va avea loc la Casa Schuller este construit pe modelul monodramei alternative, în care se împletesc vocile celor doi eroi ai povestirii, inginerul Koroliov și cățelușa Laika.
Treptat, în narațiune își fac loc relatări ale unor fapte, întâmplări și senzații trăite, introspecții, confesiuni și meditații din universul intim al celor două personaje, care oferă componentelor muzicale și vizuale sursele de inspirație, în cele mai cunoscute sau mai puțin cunoscute repere din odiseea spațială sovietică.
Spectacolul este organizat cu sprijinul financiar al Departamentului pentru Relații Interetnice din cadrul Secretariatului General al Guvernului României, prin Forumul Democrat al Germanilor din România. Intrarea spectatorilor va fi liberă.




























































