
Ziua Leurdei la Richiș, ediția a II-a | Bunătăți, expoziție și muzică pe vinil
Ziua Leurdei, eveniment ajuns la ediția cu numărul 2 la Richiș, va avea loc sâmbătă, 18 aprilie. Evenimentul este organizat de Vecinătatea Leurdăreselor, un grup informal de vecine și vecini din sat, împreună cu Asociația Pro Richiș și este conceput ca o sărbătoare a primăverii și a spiritului de comunitate.
„Sâmbătă, 18 aprilie, sărbătorim în vecinătate! Împreună cu asociația Pro Richiș vă invităm la a doua ediție Ziua Leurdei, un eveniment cum erau sărbătorile sătești de odinioară. Încingem cuptorul și vă așteptăm cu pâine proaspăt coaptă pe vatră, vecinele harnice umplu masa cu gustări variate, iar la foc pregătim un ceaun tradițional.
Completăm cu o expoziție cu lucrările copiilor din cadrul activităților Pro Richiș, suveniruri locale și un mic atelier de fierărie. Atmosfera festivă va fi întreținută cu muzică de pe vinil adusă de DJ Lejer de la Șomartin, precum și un concert-surpriză al prietenelor noastre din Germania, Maslband” spun organizatorii evenimentului.
































































