
Accident pe DN 14 în Șeica Mare | Trafic rutier redirecționat pe străzi adiacente
Polițiștii rutieri intervin de urgență la un accident de circulație produs în localitatea Seica Mare, la intersecția DN 14 cu DJ141 A. Drumul național este blocat în acest moment însă pot fi utilizate străzile adiacente pentru a ocoli locul producerii accidentului.
Pompierii sibieni intervin de urgență în localitatea Șeica Mare la un accident rutier în care sunt implicate două autoturisme. La fața locului sunt mobilizate două echipaje SMURD dintre care unul cu medic, o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere și două echipaje SAJ.
ACTUALIZARE:
Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit că, în timp ce conducea un autoturism pe DN14 având direcția de deplasare spre Mediaș, un cetățean străin în vârstă de 73 de ani, la efectuarea unui viraj la stânga pe DJ141 A, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui alt autoturism condus din sens opus, de către un bărbat în vârstă de 56 de ani, din județul Olt.
Bărbatul în vârstă de 56 de ani, precum și o pasageră din autoturismul condus de acesta, respectiv o femeie în vârstă de 55 de ani, din județul Olt au suferit vătămări corporale și au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii accidentului rutier. Drumul național este în continuare blocat în acest moment însă pot fi utilizate străzile adiacente pentru a ocoli locul producerii accidentului.
ACTUALIZARE 1:
„Echipajele medicale au acordat îngrijiri medicale pentru patru persoane. O femeie în vârstă de aproximativ 55 de ani care a suferit un traumatism toracic, a fost transportată la UPU Sibiu, conștientă.
Un bărbat în vârstă de aproximativ 56 de ani care a suferit traumatisme la mână și la picior, a fost preluat de către echipajul SAJ. Alte două persoane au primit îngrijiri medicale însă au refuzat transportul la spital” a precizat Raluca Marcu, Purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

Foto: ISU Sibiu
































































