Acasă Revista Presei

Finalul anului poate aduce o nouă criză financiară pe piața RCA | Transportatorii prefigurează un faliment

403
Finalul anului poate aduce o nouă criză financiară pe piața RCA

Confederația transportatorilor auto (COTAR) a acuzat marți într-un comunicat de presă că finalul anului 2022 poate aduce o nouă criză financiară pe piața RCA, respectiv falimentul liderului, Euroins.

Confederația a făcut trimitere către un raport de control recent al ASF, prin care Euroins a primit o nouă amendă pentru întârzieri la plata daunelor, raport de control care nu a fost făcut public de Autoritatea de supraveghere.

  • Cea mai amendată companie de asigurări din România, liderul pieței RCA, se apropie cu pași siguri și repezi de “default”. Conform raportului de control întocmit de ASF, societatea se află într-o situație financiară similară cu cea a societății City Insurance înainte de prăbușire.
  • Peste 90% din disponibilitățile bănești ale societății au fost transferate în bănci din afara țării. Din foarte puținii bani pe care societatea de asigurări îi păstrează în România, nu reușește să achite decât salariile angajaților săi. Despre plata despăgubirilor în condițiile legii nici nu mai poate fi vorba.
  • Societatea de asigurări are zeci de popriri pe conturi în fiecare lună, rostogolind obligațiile de despăgubire în instanță, mizând, la fel ca City Insurance înainte de faliment, pe termenele de soluționare în instanță, care durează 3 ani. Asta pentru că peste 3 ani, societății îi va fi anunțat falimentul, iar plata despăgubirilor se va efectua de către FGA, adică, de către toți șoferii români, se arată în comunicatul COTAR.

Ce spun principalii actori

Oficialii ASF, interpelați de HotNews, au precizat că Euroins se află într-un proces de supraveghere permanentă intensă în vederea monitorizării îndeplinirii măsurilor impuse de către Autoritate.

În cazul în care vor fi constatate abateri de la prevederile legale atât în ceea ce privește zona prudențială, cât și cea de conduită, acestea vor fi sancționate, conform legii, și vor fi aduse la cunoștința opiniei publice, ca de obicei, în cel mai scurt timp, după finalizarea etapelor legale specifice.

De cealaltă parte, oficialii Euroins au declarat pentru Hotnews că „Mesajele COTAR sunt menite să afecteze în mod deliberat imaginea Euroins și credibilitatea generală a pieței asigurărilor. Considerăm că toate acuzațiile sunt înșelătoare și nefondate.

Articolul precedentMEDIAȘ 120 | Pastila de sănătate cu medicul Dan Rusu
Articolul următorHoț căutat de polițiști | Dacă îl recunoașteți, anunțați poliția!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.