
Primăria Mediaș acordă un ajutor de 500 lei persoanelor cu handicap grav sau accentuat
Pentru a veni în sprijinul persoanelor cu nevoi speciale, Primăria Municipiului Mediaş prin Direcția de Asistență Socială a intervenit în virtutea principiilor fundamentale ale sistemului de asistență socială, prevăzute de Legea nr. 292/2011 a asistenței sociale, pentru a preveni riscul de marginalizare și a asigura o protecţie socială adecvată a acestei categorii vulnerabile.
În acest sens a fost adoptată H.C.L. Mediaş nr. 131/28.05.2026, potrivit căreia familiile cu persoane cu handicap grav sau accentuat în componenţă sau persoana singură cu handicap grav sau accentuat, cu domiciliul în municipiul Mediaș și satul aparținător Ighișu Nou, vor beneficia de un sprijin financiar sub forma de ajutor social comunitar, în valoare de 500 de lei, care se va acorda o singură dată pentru anul 2026 în baza unei solicitări.
Pentru a beneficia de acest sprijin, solicitanții trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
a) Să aibă domiciliul sau reședința pe raza municipiului Mediaș sau a satului aparținător Ighișu Nou.
b) Să dețină un certificat de încadrare în grad de handicap (grav sau accentuat) valabil la data solicitării ajutorului social comunitar.
c) Să nu se afle într-un centru rezidențial public unde îngrijirea este deja asigurată din fonduri publice.
d) Ajutorul social comunitar se acordă sub rezerva achitării integrale de către solicitant a obligațiilor de plată la bugetul local al municipiului Mediaș.
Cererea pentru acordarea ajutorului social comunitar se adresează Direcției de Asistență Socială Mediaș, începând de miercuri, 10 iunie, zilnic între orele 8.00-12.00, sau se poate depune online la adresa de e-mail office@dasmedias.ro.
Dosarul va cuprinde în mod obligatoriu:
- Cerere tip;
- Actul de identitate (copie) sau cartea electronica de identitate, însoţită în acest ultim caz de dovada adresei de domiciliu;
- Certificatul de încadrare în grad de handicap (copie);
- Extrasul de cont bancar al beneficiarului/solicitantului (dacă este cazul).
Ajutorul financiar comunitar se va aproba prin decizia directorului executiv al D.A.S. Mediaş, în termen de maximum 10 zile de la finalizarea evaluării dosarului depus de solicitant şi se va plăti prin mandat poştal sau prin virament în contul bancar al beneficiarului/solicitantului.
Foto: arhivă

































































