
Joi începe la Mediaș, Campania Umanitară Îmbrățișează-i pe cei nevoiași.
Ajunsă la cea de-a treia ediție, aceasta este organizată de Asociația Primește și Dăruiește, în colaborare cu Centrul Bisericesc Sfântul Nectarie Mediaș.
Campania se adresează persoanelor nevoiașe care provin din familii cu o situaţie material precară din municipiul Mediaș, satul aparținător Ighișu Nou, precum și din localitățile Târnava, Dârlos și Ațel.
Timp de două luni, în perioada 15 octombrie – 15 decembrie, oricine poate dona alimente neperisabile într-unul din punctele cheie ale campaniei. De asemenea, în alte 15 locații vor fi amplasate urne pentru cei care doresc să ajute financiar cu orice sumă de bani.




























































