Acasă STIL DE VIATA

Trecem la ora de iarnă | Cât mai continuăm cu schimbarea orei

1388
Trecem la ora de iarnă

Trecerea la ora de iarnă 2019 se va face în noaptea de sâmbătă spre duminică, respectiv 26 spre 27 octombrie.

Trecerea la ora de iarnă înseamnă că ceasurile se dau înapoi cu o oră, adică ora 4:00 devine ora 3:00. Va fi, practic, cea mai lungă zi a anului, având 25 de ore.

Introducerea orei de vară a avut ca scop creșterea numărului de ore în care oamenii beneficiază de lumina naturală a soarelui și a fost extrem de avantajoasă pentru cei care lucrau pe vremuri în agricultură. Anul trecut s-a propus renunţarea la schimbarea orei măsură ce ar fi trebuit să intre în vigoare anul acesta dar unele ţări europene s-au opus.

Comisia Europeană a propus renunţarea la schimbarea sezonieră a orei în Europa începând din anul 2021. Statele membre au libertatea de a decide, odată pentru totdeauna, dacă doresc să aplice în mod permanent ora de vară sau de iarnă.

Astfel, statele care decid să menţină permanent ora de vară vor face ultima modificare în acest sens în ultima duminică din martie 2021, iar cele care preferă să rămână la ora de iarnă (ora standard) vor face modificarea finală în ultima duminică din octombrie 2021.

Ţările Uniunii Europene trebuie să informeze Comisia asupra alegerii lor până anul viitor în aprilie. (Digi24)

Banner EximTur

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here