Peste 30 de artişti din Germania, membri ai fanfarei Drum Kitchen Berlin, au deschis oficial cea de-a 43-a ediţie a Sibiu Jazz Festival. Prima paradă a avut loc în Piaţa Mare a Sibiului, iar pe toată durata festivalului vor reveni zilnic în centrul oraşului.
Artiştii germani animat la propriu Sibiul cu jazz şi ritmuri africane, aşa cum obişnuiască facă în marile oraşe ale lumii.
”Este minunat. Nu i-am mai văzut până acum. E prima oară. Sunt unici! Imi place tot. Atmosfera și energia care o transmit. Mă cheamă la dans. Trebuie să dau din palme și să aplaud. Îți vine să faci asta fără să vrei”, a povestit o spectatoare în timp ce admira show-ul celor din Berlin.
Toţi membrii fanfarei au mărşăluit prin centrul istoric al Sibiului, membrii bandului fiind încântați de căldura cu care publicul i-a primit la Sibiu, dar și de frumusețea orașului din sudul Ardealului. Formația este extrem de mobilă și plină de “energie infecțioasă” și entuziasm.
”Ne simțim minunat. Ne place orașul. Am sosit ieri și când ne-am trezit în această dimineață am observat că totul este așa frumos aici. Suntem foarte bucuroși că ne aflăm în Sibiu. Facem asta de șase ani. Ne place mult să călătorim așa că în fiecare an mergem în locuri diferite. Am fost în Irlanda, am fost în Turcia. (…) Este grozav în România. Este soare și senin și oameni drăguți peste tot”, a explicat Christoph Renner – lider Drum Kitchen Berlin.
Sursa & Foto: Ora De Sibiu