
La cererea UDMR au ajuns în județul Sibiu zece mii de măști chirurgicale de unică folosință. Este vorba de o donație privată, care a sosit în țară cu ajutorul guvernului ungar.
La începutul lunii iunie, elevii din clasele a opta și a douăsprezecea vor reveni în școli, pentru examenul național și bacalaureat. Deoarece în această perioadă, mai mult ca oricând, siguranța elevilor este mai presus de toate, organizația sibiană a decis ca măștile să ajungă în instituți de învățământ din județul nostru.
Pe parcursul zilei de joi reprezentanții organizației județene UDMR au împărțit măștile la Colegiul „Școala Națională de Gaz” Mediaș, Școala Gimnazială „Báthory István” Mediaș și Colegiul Național “Octavian Goga” Sibiu.





























































