
Accident cu 2 răniți | Un bărbat și o femeie au căzut de pe un triciclu
Polițiștii rutieri au intervenit la un accident rutier produs pe strada Cânepii din orașul Avrig, la intrarea în oraș dinspre DJ 105 F Valea Avrigului. Două persoane au fost rănite.
„Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un autoturism, condus pe strada Cânepii, dinspre DJ 105 F (Valea Avrigului) ar fi depășit un triciclu electric, condus pe aceeași direcție, de către un bărbat de 81 de ani. După efectuarea depășirii, autoturismul ar fi virat la dreapta în fața triciclului, iar bărbatul de 81 de ani, împreună cu o femeie de 82, pasageră pe triciclu, s-au dezechilibrat și ar fi căzut pe partea carosabilă.
În urma accidentului, ambele persoane aflate pe triciclu au suferit vătămări corporale, fiind transportate la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. În cauză, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Sibiu efectuează cercetări pentru identificarea conducătorului autoturismului, care a plecat de la locul accidentului, stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs accidentul rutier și luarea măsurilor legale în consecință” spune Isabela Brad, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Un echipaj SMURD a intervenit de urgență în Avrig pentru a acorda asistență medicală pentru două persoane rănite în urma unui eveniment rutier. De asemenea, la fața locului a intervenit și o ambulanță SAJ.
„Echipajul SMURD a preluat o femeie în vârstă de 82 de ani care a suferit un traumatism la picior. Aceasta a fost transportată la UPU Sibiu, conștientă. Echipajul SAJ a preluat o altă victimă, un bărbat în vârstă de 81 de ani și l-a transportat la UPU Sibiu” a precizat Andreea Ștefan, Purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
Un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Sibiu a intervenit în Avrig,la un eveniment rutier unde două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Echipajele SAJ și ISU au asistat medical o femeie de 82 și un bărbat de 81 de ani.
„Ambulanța SAJ l-a transportat la UPU Sibiu pe bărbat, care a suferit un traumatism cranio-facial și traumatisme de membre inferioare și superioare. Femeia a fost transportata la spital de către echipajul ISU” a declarat Vasile Scridon, Purtătorul de cuvânt al SAJ Sibiu.
ACTUALIZARE:
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii Serviciului Rutier Sibiu au identificat bărbatul implicat în accident. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 34 de ani, din municipiul București, posesor de permis de conducere. Testarea alcoolscopică a bărbatului a indicat un rezultat negativ.
Polițiști au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.
Foto: arhivă































































