
Top 10 clase de liceu din Mediaș după ultima medie de admitere
Rezultatele admiterii la liceu 2025 au fost publicate de Ministerul Educației pe pagina de internet admitere.edu.ro. În județul Sibiu sunt două licee care au clase formate din elevi care au avut peste 9 media de admitere. Este vorba despre Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” și Colegiul Național „Octavian Goga”, cu un total de 6 clase cu medii peste 9.
Cele mai bune clase de a IX-a din județ după ultima medie de admitere sunt cele de Științe ale naturii de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, respectiv Colegiul Național „Octavian Goga”, ambele cu ultima medie de intrare 9,42.
În municipiul Mediaș, cea mai bună clasă este cea de Matematică-Informatică de la Colegiul „Școala Națională de Gaz”, unde ultima medie de intrare a fost 8,57.
Top 10 clase de a IX-a Mediaș după ultima medie de admitere, conform admitere.edu.ro:
1. Colegiul „Școala Națională de Gaz” | Matematică-Informatică | 8,57
2. Colegiul „Școala Națională de Gaz” | Economic | 8,30
3. Liceul Teoretic „Roth-Oberth” | Matematică-Informatică |7,35
4. Liceul Teoretic „Roth-Oberth” | Științe ale Naturii | 7,35
5. Colegiul „Școala Națională de Gaz” | Turism și alimentație | 6,90
6. Liceul Teoretic „Axente Sever” | Științe ale naturii | 6,60
7. Liceul Teoretic „Axente Sever” | Științe sociale | 6,55
8. Liceul Teoretic „Axente Sever” | Filologie | 6,20
9. Liceul Teoretic „Axente Sever” | Matematică-Informatică | 5,15
10. Colegiul „Școala Națională de Gaz” | Comerț | 4,90
Trebuie menționat însă faptul că la Liceul Teoretic „Axente Sever” sunt 2 clase de Științe ale Naturii , care au același cod. Practic anul acesta, prima clasă de Științele naturii intensiv engleză a avut ultima medie de admitere 8,07, fiind a treia clasă la nivel de oraș.
Rezultatele repartizării în licee sunt disponibile online cu codul pe care fiecare elev l-a primit de la școală.
Înscrierea la licee a candidaţilor declaraţi admişi în urma repartizării computerizate se efectuează pe baza următoarelor acte:
- cererea de înscriere (se descarcă de pe site-ul liceului/se ridică de la Comisia de înscrierea a liceului);
- cartea de identitate (dacă este cazul) și certificatul de naștere – copie după ambele și te prezinţi la înscriere cu documente în original);
- adeverinţă cu notele şi media generală obţinute la Evaluarea Naţională, în original – clasa a VIII-a – se obține de la școala de pe care ai absolvit-o;
- foaia matricolă pentru clasele V – VIII (cu calculul mediei generale), în original – se obține de la școala de pe care ai absolvit-o;
- fișa medicală, în original – se obține de la școala pe care ai absolvit-o sau de la medicul de familie, care conține și lista vaccinurilor administrate elevului, potrivit mai multor medici consultați de Edupedu.ro.
Elevii cu cerințe educaționale speciale, CES, depun și certificatul de orientare școlară și profesională și elevii romi depun recomandarea de apartenență la etnia romă.




























































