
2 bărbați din Brateiu reținuți după ce au agresat fizic un localnic
La data de 1 iunie, polițiștii din cadrul Secției nr. 2 Poliție Rurală Mediaș au reținut doi bărbați, în vârstă de 27 și 29 de ani, ambii din localitatea Brateiu, cercetați penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.
„În urma investigațiilor desfășurate, polițiștii au stabilit faptul că, la data de 1 iunie, în localitatea Brateiu, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict spontan, doi bărbați în vârstă de 27 și 29 de ani, domiciliați în localitatea Brateiu, ar fi agresat fizic un localnic, în vârstă de 34 de ani, lovindu-l cu un obiect contondent.
În baza materialului probator administrat în cauză, polițiștii au dispus față de cei doi bărbați în vârstă de 27 și 29 de ani măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore. Cercetările sunt continuate la nivelul Secției nr. 2 Poliție Rurală Mediaș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș” a precizat Ana Mureșan, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Foto: arhivă































































