
Scăpări de gaze la o stație de distribuție carburanți din Mediaș | Trafic blocat
La această oră, traficul rutier este blocat pe strada Ighișului, în municipiul Mediaș, pentru a permite intervenția autospecialelor, ca urmare a unei scăpări de gaze la o stație de distribuție carburanți. Traficul este restricționat pentru desfășurarea intervenției în condiții de siguranță.
Pompierii Detașamentului Mediaș intervin pe strada Ighișului din municipiul Mediaș la o stație de alimentare cu carburanți unde au fost identificate scăpări de gaze la rezervorul stației de alimentare cu GPL.
„La fața locului pompierii intervin pentru a asigura măsurile de prevenire a situațiilor de urgență, în zonă fiind stabilit un perimetru de siguranță pe o rază de aproximativ 100 m. De asemenea, stația de alimentare este complet închisă, cei trei angajați fiind evacuați la o distanță de siguranță” a declarat Andreea Ștefan, Purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
Misiunea este în desfășurare.
ACTUALIZARE:
La fața locului a început deplasarea autospecială CBRN pentru asigurarea măsurilor din competență.
ACTUALIZARE 1:
La fața locului a intervenit o echipă de mentenanță specializată, care a identificat o problemă tehnică la sistemul de alimentare al rezervorului GPL. Echipa specializată a oprit scurgerile de gaze, pericolul fiind înlăturat.

Foto: ISU Sibiu































































