
Tânăr din Axente Sever depistat drogat la volan în Mediaș.
La data de 28 aprilie, în jurul orei 16.30, în municipiul Mediaș, polițiștii Biroului Rutier Mediaș au oprit pentru control un autoturism condus pe Șoseaua Sibiului de către un tânăr în vârstă de 21 de ani, din Axente Sever.
„În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență în organism a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, șoferul fiind condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a consumului de substanțe interzise” a precizat Elena Welter, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.
Foto: arhivă
































































