
5 bărbați cercetați penal pentru tăiere și furt de arbori.
La data de 19 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Dumbrăveni au desfășurat o acțiune specifică pe linia protejării fondului forestier național prin prevenirea și combaterea ilegalităților din domeniul silvic. Cu această ocazie, în jurul orei 18.00, pe raza localității Valchid, polițiștii au identificat 5 localnici care, cu ajutorul a 3 atelaje hipo, transportau cantitatea de 3,72 metri cubi de material lemnos, din specia stejar, fără a deține documentele legale de proveniență și transport.
„În urma verificărilor efectuate de către polițiști a rezultat că, în cursul aceleiași zile, cei 5 bărbați ar fi tăiat fără drept și ar fi sustras 4 arbori, specia stejar, din fondul forestier al comunei Hoghilag. În cauză, polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăiere fără drept, respectiv furt de arbori.
Materialul lemnos a fost predat reprezentanților ocolului silvic competent în zonă. Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Orașului Dumbrăveni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș” spune Elena Welter, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Foto: arhivă






























































