
Tânăr din Valea Lungă băut la volan implicat într-o tamponare în Mediaș.
La data de 1 martie, în jurul orei 01:30, polițiștii rutieri din cadrul Biroului Rutier Mediaș au observat pe str. Cloșca intersecție cu str. I.G. Duca din municipiu un autoturism avariat, aflat în afara părții carosabile. Din fericire, evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale.
„Conducătorul auto, în vârstă de 24 de ani, domiciliat în Valea Lungă (Dârlos), a fost testat cu aparatul etilotest, aparatul indicând valoare de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind însoțit la o unitate medicală în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge” a precizat Elena Welter, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Polițiștii Biroului Rutier Mediaș au deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Foto: arhivă































































