Visător, plictisit, absent sau boem. Pot fi stări trecătoare născute dintr-un context cotidian și spunem că așa ne-am comportat la un moment dat fiindcă a existat un motiv.
Și alte ființe vii au comportamente în funcție de ceea ce se întâmplă în exterior.
Când însă, se instalează subtil o stare sufletească care apoi implică o anumită conduită față de tot ceea ce te înconjoară vorbim despre o atitudine. Poate o conștientizezi, o treci prin sita rațiunii, uneori stai să ți-o explici, însă de cele mai multe ori este o atitudine irațională.
Se instalează în timp și devine parte din personalitatea ta.
Personalitatea este un cuvânt cu origine latină, însemnând mască. Este modul în care ne afișăm într-o anumită circumstanță.
Care sunt circumstanțele care ne duc la apatie, la avitaminoză sentimentală, la absență sau plictiseală?
Ce anume ne poate ajuta?
Plictiseala este o stare psihologică caracterizată prin lipsa de interes, de implicare sau de entuziasm. Există circumstanțe personale care te pot aduce aici.
Remediile florale Bach abordează astfel de stări emoționale și sunt esențe florale care ar putea fi utile pentru gestionarea plictiselii, a demotivării sau a altor stări emoționale distructive.
Clematis este remediul recomandat celor care au tendința de a visa cu ochii deschiși și au o lipsă de interes pentru prezent.
Este esența florală preparată din floarea Clematis vitalba pentru o stare mintală și sufletească a celor care nu mai pot face lucruri concrete, nu-și pot concretiza visurile.
Dacă plictiseala este legată de tendința de a te îndepărta mental, Clematis ar putea să te readucă la momentul prezent.
Hornbeam este remediul Bach asociat cu oboseala mentală și cu sentimentul de a fi îmbătrânit înainte de vreme.
Dacă plictiseala este legată de un sentiment de oboseală, de epuizare mentală, acest remediu preparat din floarea de carpen ar putea fi sugerat pentru a oferi un impuls.
Ai grijă de tine!