Acasă Nova TV

Prima condamnare pentru tânărul care a ucis o medieșeancă pe strada Păltiniș

1672

Prima condamnare pentru tânărul care a ucis o medieșeancă pe strada Păltiniș.

Tribunalul Sibiu s-a pronunțat marți în dosarul crimei de pe strada Păltiniș. Instanța a decis măsura educativă a internării într-un centru de detenție pe o perioadă de 14 ani pentru tânărul de origine germană care este în prezent în Penitenciarul Aiud. Acesta a fost găsit vinovat de tentativă de omor calificat, omor calificat și pornografie infantilă. Decizia Tribunalului Sibiu poate fi atacată cu apel.

Crima oribilă a avut loc în aprilie 2022 pe strada Păltiniș din municipiul Mediaș. Autorul, care la momentul respectiv era minor, a ucis o femeie în vârstă de 74 ani în plină stradă. Vârstnica a mers să arunce deșeuri menajere la punctul de colectare din apropierea locuinței sale, iar acesta a acostat-o și i-a provocat cu un cuțit o rană mortală în zona gâtului.

La scurt timp, polițiștii medieșeni l-au reținut pe criminal, care la momentul respectiv se afla în plasament la o familie din Dumbrăveni. De altfel, acesta a fost identificat și reținut pe raza orașului Dumbrăveni.

Foto: arhivă

1 COMENTARIU

  1. Nui mai dați drumul acestui criminal mai poate omora oamenii pentru ca putea fii copii mei în locul femeii aceia deoarece în urma cu o ora de a se intampla crima am venit cu copii de la școală putea sari la noi și dacă iese omoară pe alții nu ii de lăsat afara asa ceva

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.