
ACS Mediaș și-a aflat adversarele din Liga 3.
Comitetul de urgență al Federației Române de Fotbal a aprobat astăzi cele 10 serii din ediția 2023-2024 a Ligii 3.
În urma repartizării geografice, ACS Mediaș va evolua în seria a noua. Medieșeni vor avea ca și adversari formațiile CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud, ACS Tg. Mureş 1898 – MSE 1898, CSM Avântul Reghin, CS Unirea Ungheni 2018, CS Metalurgistul Cugir, CSM Unirea Alba Iulia, CS Universitar din Alba Iulia, ACS Industria Galda și ACS Academia de Fotbal Viitorul Cluj.
Programul în fiecare din cele 10 serii va fi stabilit vineri, 11 august, prin tragerea la sorți ce va avea loc la Casa Fotbalului. Startul Ligii 3, ediția 2023-2024, este programat în 26 august.

































































