
Coliziune între 2 autoturisme și un autobuz | Evenimentul s-a soldat cu pagube materiale | Foto
Circulația rutieră pe Șoseaua Alba Iulia din municipiul Sibiu este îngreunată în urma unui eveniment rutier.
„Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit că, în timp ce conducea un autoturism pe strada Ștrandului, un cetățean străin, în vârstă de 49 de ani, nu ar fi acordat prioritate de trecere și a intrat în coliziune cu un autoturism condus pe Șoseaua Alba Iulia, spre zona centrală, de către o tânără în vârstă de 19 ani, domiciliată în localitatea Cristian.
Ulterior, autoturismul condus de cetățeanul străin a fost proiectat pe sensul opus de circulație, respectiv pe direcția zona centrală – Aeroport, unde a intrat în coliziune cu un autobuz destinat transportului de persoane, condus de un bărbat în vârstă de 45 de ani. Evenimentul rutier s-a soldat doar cu pagube materiale. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii evenimentului rutier” spune Ana Mureșan, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
ISU Sibiu a intervenit de urgență pe Șoseaua Alba Iulia la un accident rutier în care sunt implicate un mijloc de transport în comun (autobuz) și două autoturisme. La fața locului au fost mobilizate două echipaje SMURD dintre care unul cu medic, o autospecială de transport personal și victime multiple și o autospecială de stingere. Din primele informații 3 persoane ar avea nevoie de îngrijiri medicale.
„Cele trei persoane evaluate medical au refuzat transportul la spital, evenimentul soldându-se doar cu pagube materiale, fără victime. Misiunea este încheiată, forțele se retrag de la fața locului” a precizat Andreea Ștefan, Purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
Foto: Facebook|INFO TRAFIC jud. SIBIU
































































