
Medieșenii au participat în număr mare la ediția din acest an a evenimentului Noaptea Muzeelor.
Sâmbăta trecută, persoanele interesate au avut ocazia până la miezul nopţii să treacă pragul muzeelor și caselor memoriale din oraş. Primăria Municipiului Mediaș, prin Direcția Cultură, a organizat un eveniment deosebit care a marcat Ziua Internaţională a Muzeelor.
În acest an a fost pentru a opta oară când la Mediaş s-a organizat un program unitar dedicat acestui eveniment muzeistic, fiind implicate majoritatea instituţiilor locale de profil, ceea ce a oferit publicului posibilitatea parcurgerii unui veritabil tur cultural al acestora.
Astfel, cei interesați au putut vizita gratuit Muzeul Municipal Mediaş, Casa Memorială Stephan Ludwig Roth, Turnul Pietrarilor, Biserica Evanghelică Sfânta Margareta, Casa Memorială Hermann Oberth și Sinagoga Mediaș.

































































