Acasă Sibiu

Accident pe DJ 106 | Un autoturism a acroșat un autotractor cu remorcă | Foto

817

Un autoturism a acroșat un autotractor cu remorcă.

Polițiștii Biroului Rutier Sibiu au intervenit miercuri după-amiază la un accident rutier produs pe DJ106, la intrare în localitatea Cornățel. Un autoturism nu a păstrat distanța de siguranță și pe fond de ceață a intrat într-un autotractor cu remorcă.

,,,Din primele cercetări efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că un bărbat în vârsta de 55 de ani, în timp ce conducea un autoturism, pe fondul nepăstrării distanței de siguranța in mers, în condiții de ceață densă, a acroșat un autotractor cu remorcă, condus de un bărbat în vârstă de 47 de ani. Impactul a dus la vătămarea corporală a conducătorului autotractorului, care a fost transportat la spital conștient. Cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii evenimentului rutier” a precizat Luciana Lazăr, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu a trimis de urgență un echipaj de tip B la locul accidentului, care l-a preluat pe bărbatul rănit.

,,În urma accidentului a rezultat o victimă, bărbat de 47 ani, care a suferit un traumatism lombar și traumatism de membru inferior. Bărbatul a fost transportat la UPU SIBIU în stare stabilă” spune Crinu Scridon, Purtătorul de cuvânt al SAJ Sibiu.

Foto: SAJ Sibiu

Articolul precedentSchelet din perioada medievală găsit pe șantierul Școlii 4 | A fost confirmată existența Bastionului Croitorilor | VIDEO
Articolul următorEmisiunea de sănătate | Pregătirea organismului pentru iarnă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.