Acasă Nova TV

Motociclist rănit în urma unui accident petrecut între Șura Mare și Slimnic | Foto

663

Motociclist rănit în urma unui accident petrecut între Șura Mare și Slimnic.

Sâmbătă după-amiază s-a produs un accident de circulație pe Drumul Național 14, între localitățile Șura Mare și Slimnic. Au fost implicate un autoturism și o motocicletă.

,,Din primele cercetări rezultă că, în timp ce conducea un autoturism spre Mediaș, un sibian în vârstă de 67 de ani, a virat la stânga și a intrat în coliziune cu o motocicletă condusă din sens opus de către un bărbat în vârstă de 34 de ani, din județul Mureș. Motociclistul este conștient și va fi transportat la spital. Cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor în care s-a produs accidentul” a precizat Elena Welter, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Serviciul Județean de Ambulanță SIBIU a trimis de urgență un echipaj de tip C la un accident rutier produs între Șura Mare și Slimnic. Echipajul medical l-a preluat pe motociclistul rănit și l-a transportat la spital.

,,În urma accidentului, echipajul SAJ a acordat asistență medicală unui bărbat de 34 da ani, conducătorul motocicletei. El prezenta un traumatism facial și mai multe excoriații faciale, precum și un traumatism în zona inghinală. Victima a fost transportată în stare stabilă la UPU Sibiu” a declarat Crinu Scridon, Purtătorul de cuvânt al SAJ Sibiu.

Foto: SAJ Sibiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.