
Dosar penal pentru un tânăr de 17 ani din Dârlos.
Acesta a fost depistat în timp ce conducea un moped pe raza localității de domiciliu, chiar dacă nu deține permis de conducere. Pe numele său a fost deschis un dosar de cercetare penală.
,,La data de 24 septembrie, în jurul orei 18:30, pe raza comunei Dârlos, polițiștii au depistat un localnic în vârstă de 17 ani, în timp ce conducea un moped pe strada Principală, fără a deține acest drept. Pe numele tânărului s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis” a precizat Elena Welter, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Foto: arhivă
































































