
Poliția sibiană caută un hoț de biciclete și a distribuit în județ imagini din momentul furtului.
Poliția Sibiu solicită sprijinul cetăţenilor în vederea identificării unei persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de furt calificat, mai exact de furtul unei biciclete de pe domeniul public. Bărbatul este bănuit că, în noaptea de 18/19 iunie 2022, în intervalul orar 23:00 – 24:00, a sustras o bicicletă asigurată cu un sistem antifurt de un stâlp, pe str. Șoimului din Sibiu, în zona blocului nr. 16.
Persoana bănuită de săvârșirea faptelor a fost surprinsă de o cameră de luat vederi, însă, până la acest moment, nu a putut fi identificată de către polițiștii sibieni.
În acest context, Poliția Sibiu roagă cetățenii care pot oferi informaţii cu privire la această persoană să contacteze telefonic Poliția Sibiu, la numărul de telefon 0269/208211.
































































