
Depășire neregulamentară soldată cu 4 răniți.
La data de 11 august, în jurul orei 23:00, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au intervenit la un accident rutier produs pe raza localității Nou. Două autoturisme au intrat în coliziune pe DJ 106S.
,,În timp ce conducea un autoturism pe DJ 106S, un localnic în vârstă de 35 de ani, posibil pe fondul unei depășiri neregulamentare, ar fi pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus din sens opus tot de către un localnic, în vârstă de 25 de ani. În urma impactului, 4 pasageri din autoturismul condus de către bărbatul de 25 de ani au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale, conștienți. Cercetările continuă în vederea stabilirii cauzei exacte și a circumstanțelor producerii accidentului” a declarat Elena Welter, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
ISU Sibiu a intervenit de urgență cu două echipaje SMURD în localitatea Nou, la un accident rutier produs între două autoturisme. La fața locului salvatorii au acordat îngrijiri medicale pentru două persoane, un bărbat de 25 de ani și o femeie de 23 de ani. Aceștia au fost transportați conștienți la UPU Sibiu, fiind policontuzionați.
De asemenea, la fața locului, două echipaje SAJ au acordat îngrijiri medicale și au transportat la UPU Sibiu alte două persoane. Este vorba despre un bărbat de 35 ani cu traumatism toracic și al doilea bărbat de 54 ani cu traumatism cranio-facial.
Foto: arhivă































































