Acasă Sibiu

Furt prin metoda împrietenirii | O tânără i-a sustras banii din casă unui vârstnic

1700
hoții

O tânără i-a sustras banii din casă unui vârstnic.

La data de 13 aprilie, polițiștii din Avrig au fost sesizați telefonic de către un localnic care reclama faptul că în urmă cu câteva zile, mai exact pe 11 aprilie, persoane necunoscute i-ar fi sustras din locuință suma de 4.900 de lei.

,,În urma cercetărilor și investigațiilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că la data de 11 aprilie a.c., o tânără în vârstă de 18 ani, domiciliată în Cârța, prin metoda ,,împrietenirii” i-ar fi cerut victimei, un localnic în vârstă de 87 de ani, accesul în imobil și profitând de neatenția acestuia i-ar fi sustras suma de 4.900 de lei.

În cadrul cercetărilor, polițiștii au recuperat întreg prejudiciul creat, totodată, tânăra de 18 ani recunoscând săvârșirea acestei fapte. Împotriva acesteia s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Sibiu, iar în cursul acestei zile urmează a fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig cu propunere de luare a unei măsuri legale’’ a declarat Luciana Lazăr, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Cercetările în acest dosar continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Foto: arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.