Acasă STIL DE VIATA

Lidl şi Kaufland introduc un nou tip de bon la casele de marcat

2949
Lidl şi Kaufland Medias

Lidl şi Kaufland au anunţat că introduc, din luna Martie, un nou tip de bon la casele de marcat din România.

Noul bon este de culoare albastră și nu se deteriorează în contact cu lumina soarelui, apa sau grasime.

Bonul albastru este realizat dintr-o hârtie termică inovatoare, de culoare albastră, fiind fabricat fără coloranţi chimici. Astfel, acesta este rezistent la lumina solară, la apă şi grăsimi şi nu îşi pierde lizibilitatea sau celelalte proprietăţi fizice odată cu trecerea timpului.

În plus, hârtia din care este realizat este certificată FSC, provenind din silvicultură sustenabilă.

Bonul este reciclabil şi atunci când clienţii nu mai au nevoie de el, îl pot colecta în siguranţă împreună cu alte deşeuri din hârtie.

Începând cu luna martie, Lidl România va introduce treptat în magazinele sale un nou tip de bon de cumpărături, mai rezistent şi mai prietenos cu mediul. Astfel, compania îşi reafirmă angajamentul în direcţia sustenabilităţii”, a informat Lidl.

Începând cu luna martie și Kaufland România a anunțat că introduce treptat noul bon de casă ecologic şi durabil, de culoare albastră.

Compania continuă astfel strategia sa de sustenabilitate pentru ca mersul la cumpărături să fie o activitate mai prietenoasă cu mediul înconjurător.

Un avantaj pentru clienţi este acela că noul eco-bon este rezistent la apă şi ulei, ceea ce îl face deosebit de durabil.

Totodată, acesta poate fi reciclat folosind coşurile pentru reciclarea hârtiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here