Acasă Revista Presei

Cine este Daniel Pena, omul care conduce acum Romgaz

4265
Daniel Pena

Adrian Volintiru a fost demis intempestiv, ieri, din funcția de director general al Romgaz, unul dintre cei doi mari producători de gaze ai țării, controlat de stat. Cel puțin pentru moment, funcția de director general este ocupată de Daniel Pena, fost director general adjunct, scrie economica.net.

Daniel Pena, de formație economist-absolvent al ASE, a fost numit director general adjunct al Romgaz în septembrie 2020, anterior ocupând funcția de consilier al ministrului Economiei și Energiei, Virgil Popescu (iulie-august 2020).

Anterior funcției pe care a avut-o la cabinetul ministrului, Pena a lucrat foarte mulți ani la Petrom, și înainte, și după privatizare, fiind angajat al companiei petroliere în perioada 1998-2019.

De-a lungul anilor, s-a ocupat de export și trading, iar în ultimii trei petrecuți la compania petrolieră a fost coordonator de produse la divizia de țiței, produse petroliere și risc, fiind responsabil cu vânzări/importuri în valoare de 500 de milioane de dolari pe an, potrivit datelor din CV-ul postat pe site-ul Romgaz.

Anterior activității sale la Petrom, Pena a lucrat la Petrolimportexport, din 1990, ocupând funcția de economst/trader senior.

Citește articolul complet pe economica.net.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here