
250 baloți de fân au fost distruși în urma unui incendiu.
Pompierii militari ai Stației de pompieri Miercurea Sibiului au intervenit de urgență miercuri după-amiază cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă pentru localizarea și lichidarea unui incendiu. Acesta se manifesta generalizat la baloții de fân dintr-o gospodărie din satul Presaca, comuna Păuca.
„Incendiul a fost localizat prompt fără ca acesta să se propage la vecinătăți iar pentru lichidarea acestuia salvatorii au intervenit peste 2 ore.Au intervenit în sprijin și membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Păuca.
Au ars aproximativ 250 de baloți de fân iar cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de folosirea focului deschis în spații deschise” a precizat Alina Voina, Purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
VIDEO: ISU Sibiu
































































