Acasă Nova TV

Tânăr din Ațel băut la volan a fugit de poliție | Cum s-a terminat urmărirea

2088

Un tânăr din Ațel, băut la volan, a fugit de poliție.

În noaptea de duminică spre luni în jurul orei 0005, un echipaj al poliției rutiere care desfășura activități preventiv-reactive pe raza localității Dumbrăveni, a procedat la oprirea în trafic a unui autoturism, prin folosirea semnalelor luminoase și acustice. Deși inițial conducătorul autoturismului a încetinit, atunci când agentul de poliție a coborât din autospecială a demarat în trombă.

„S-a procedat la urmărirea acestuia în trafic, fiind depistat după aproximativ 2 km, staționat în afara localității Hoghilag, pe un teren extravilan. În urma verificărilor efectuate, polițiștii rutieri au constatat că șoferul, un bărbat în vârstă de 26 de ani, domiciliat în Ațel, se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Acesta 0,70 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, iar polița obligatorie de răspundere civilă RCA este expirată. Polițiștii rutieri continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană a cărei alcoolemie depășește limita legală. Totodată, s-a procedat la reținerea plăcuțelor și a certificatului de înmatriculare ale autoturismului, conform Legii 132/2017” a explicat Luciana Lazăr, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Foto: arhivă

Banner EximTur

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here