
Polițiști de la transporturi feroviare, rutieră și ordine publică, au desfășurat miercuri dimineața controale în zona stațiilor de cale ferată de pe raza județului Sibiu.
Timp de patru ore, s-a acționat în zona gării Mediaș dar și altor șapte stații de cale ferată din județ. Scopul a fost depistarea călătorilor frauduloși, prevenirea furturilor, depistarea persoanelor fără adăpost, prevenirea actelor de cerșetorie și comerț ambulant, precum și descurajarea oricăror fapte ilegale.
Acțiunea a avut loc la nivelul național, cu obiectiv declarat prevenirea și combaterea faptelor ilegale în zona stațiilor CFR.





























































