
Un șofer al societății Meditur a fost lovit cu o sticlă în cap pe strada 1 Decembrie din cartierul Gura-Câmpului.
Incidentul s-a petrecut marți seara în jurul orei 21:30. Un bărbat a sesizat prin apel 112, Poliția Municipiului Mediaș despre faptul că a fost victima unei agresiuni fizice. Bărbatul este șofer al societății Meditur și se afla în timpul programului. Agresiunea s-a petrecut în afara autobuzului, înainte ca acesta să plece pe traseu.
,,În urma intervenției și a primelor investigații desfășurate de către polițiști, s-a stabilit că în jurul orei 21:25, pe strada 1 Decembrie, pe fondul unui conflict spontan, un localnic în vârstă de 50 ani, posibil sub influența alcoolului, l-ar fi lovit cu o sticlă în zona capului pe un alt localnic, apelantul, în vârstă de 56 ani.
În urma agresiunii, victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale, în stare conștientă. Polițiștii medieșeni au deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, urmând a se stabili toate circumstanțele producerii acestui incident” a precizat Elena Welter, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.






























































