
Elevii unei clase pregătitoare de la Gimnaziul Hermann Oberth din Mediaș au cursurile suspendate din cauza numărului mare de viroze. În această dimineață ministrul sănătății a anunțat epidemie de gripă la nivel național.
În municipiul Mediaș cursurile au fost suspendate la o clasă pregătitoare a Gimnaziului Hermann Oberth, a anunțat purtătorul de cuvânt la Inspectoratului Școlar Județean, Constantin Dincă. Cauza o reprezintă numărul mare de viroze respiratorii înregistrate între elevi.
În total, la nivelul județului Sibiu 80 de copii au întrerupt cursurile din cauza măsurilor de prevenire a gripei. Este vorba despre două clase pregătitoare, una din Mediaș iar cealaltă din Sibiu. Totodată clasa unei grădințe din Sibiu s-a confruntat cu aceleași probleme, astfel că activitatea a fost întreruptă și acolo.
În județul Sibiu nu sunt școli închise datorită epidemiei de gripă, a anunțat Inspectoratul Județean.
„Nu sunt şcoli închise, ci clase care au suspendat cursurile din cauza numărului mare de elevi cu viroze. Sunt trei clase: una pregătitoare la Școala Gimnazială Hermann Oberth din Mediaș, o clasă pregătitoare la Școala Gimnazială nr. 4 din Sibiu și o grupă mică la grădiniță în Sibiu.
Sunt în jur de 80 de copii care au cursurile suspendate în aceste trei zile, după care se intră în vacanţă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar al Județului Sibiu, Constantin Dincă.
































































