Acasă Sibiu

Un sibian de 63 ani și-a ucis soția în bătaie pe fondul geloziei

765

Un sibian de 63 ani și-a ucis soția în bătaie pe fondul geloziei.

În cursul zilei de luni, lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu – Serviciul de Investigaţii Criminale au fost sesizaţi  cu privire la decesul unei persoane de sex feminin în vârstă de 61 de ani, pe strada Bîrsei, cartierul Ştrand, din municipiul Sibiu.

Din cercetările efectuate s-a reţinut următoarea situaţie de fapt. La data de 13.08.2018, în jurul orelor 16,00, în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, suspectul H. I., în vârstă de 63 de ani din mun. Sibiu, pe fondul geloziei, fiind ferm convins că soţia sa îl înşeală de mai mulţi ani cu un alt bărbat, a lovit-o de mai multe ori cu pumnii în zona feţeişi a corpului, provocându-i multiple leziuni traumatice, care au condus la decesul acesteia, deces ce a fost constatat de un echipaj SMURD, în jurul orelor 19,30.

Împotriva suspectului a fost luată măsura preventivă a reţinerii pe o durată de 24 de ore, aceasta urmând să expire în data de 15.08.2018, la ora 5,00.

În funcţie de constatările preliminare efectuate de către Serviciul de Medicină Legală Judeţean Sibiu, urmează a fi pusă în mişcareacţiunea penală împotriva suspectului şi a fi prezentat în faţainstanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă. Pe parcursul cercetărilor penale, procurorii au beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliţie din cadrul: Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu  – Serviciul de Investigaţii Criminale” se arată înt-un comunicat de presă remis de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Foto: arhivă

Banner EximTur

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here