
Pasarela pietonală din zona staţiei SNCFR Mediaş a intrat într-un proces amplu de reabilitare.
Până în luna noiembrie a acestui an, se vor executa lucrări de reparaţii, consolidare, hidroizolaţii, înlocuirea căii de rulaj a pietonilor şi a parapeţilor de protecţie, în valoare de 1,1 milioane de lei.
Lucrările la pasarela pietonală din zona gării au demarat săptămâna aceasta. În urma unei expertize tehnice s-a constat că la nivelul pasarelei asupra căreia nu s-a intervenit niciodată până acum, există o serie întreagă de deficienţe care necesită lucrări de reparaţii şi consolidări.
Lucrările de reabilitare a pasalei vor presupune în acestă vară închiderea ei pentru pietoni.





























































