
Nouă concurenţi s-au înscris deja la ediţia din acest an a Festivalul Naţional de Muzică Folk ,,Mediaş Cetate Seculară’’.
Evenimentul se va desfăşura în municipiul de pe Târnava Mare în perioada 11-12 decembrie, iar pe lângă concursul propriu-zis vor avea loc şi ateliere de lucru dar şi recitaluri susţinute de o serie de artişti printre care Ioan Gyuri Pascu, Emeric Imre şi Trupa Fără Zahăr.
Festivalul Naţional de Muzică Folk ,,Mediaş Cetate Seculară’’ a ajuns anul acesta la cea de-a treizeci şi doua ediţie. Soliştii şi trupele de muzică folk mai au timp până la începutul săptămânii viitoare pentru a se înscrie.
Organizatorii Festivalului Naţional de Muzică Folk ,,Mediaş Cetate Seculară’’ sunt Direcţia Municipală pentru Cultură, Sport, Turism şi Tineret, împreună cu Asociaţia Culturală Mediaş-Cetate Seculară.
Foto: Facebook| Festivalul „Mediaş-Cetate Seculară”

































































