1,5 cereri validate pe un loc se înregistrează deocamdată la clase pregătitoare în limba germană din municipiul Sibiu, concurenţă se arată a fi şi la Şcoala „Hermann Oberth” din Mediaş, acolo unde sunt 92 de cereri pentru 3 clase. La polul opus sunt şcoli, mai ales din mediul rural, unde nici măcar un elev nu a fost înscris în clasa pregătitoare.
La nivelul judeţului Sibiu, sunt disponibile 4.107 locuri pentru elevii ce vor frecventa din toamnă clasa pregătitoare; 418 dintre acestea sunt locuri alocate învăţământului în limba germană, iar pe ele se dă bătălia cea mai aprigă, scrie Tribuna Sibiului.2 803 cereri de înscriere în clasa pregătitoare au fost validate ieri, ora 13, la nivelul judeţului Sibiu. În consecinţă, 68% din totalul locurilor disponibile ar avea în principiu ocupanţi. Lucrurile stau însă un pic diferit, căci nu toate cererile depuse vor putea fi soluţionate favorabil, iar motivul e simplu: s-au depus mai multe cereri decât numărul de locuri disponibile în anumite şcoli care oferă învăţământ în limba germană.
Citeşte articolul complet AICI