Un bărbat, în vârstă de 59 de ani, domiciliat în localitatea Arpaşu de Jos a plecat de acasă şi nu a mai revenit. În perioada 24/25 ianuarie a.c., Miron Ioan, în vârstă de 59 de ani, domiciliat în localitatea Arpaşu de Jos a plecat de la domiciliu şi nu a revenit. Persoana dispărută prezintă un handicap fizic, are vederea extrem de slăbită, fiind aproape oarbă, neputând observa obstacole la o distanţă mai mare de 1-2 metri. Bărbatul are 1,50-1,55 înălţime, 70 kg, corpolent, păr brunet, tuns scurt cu calviţie frontală, faţă ovală. Poarta în permanenţă ochelari de vedere cu dioptrii foarte mari şi prezintă o cicatrice în mijlocul frunţii in urma unei operaţii. La data dispariţiei bărbatul purta pantalon de culoare închisă, haină de iarnă neagră şi bocanci închişi la culoare. Persoanele care pot oferi informaţii despre acest bărbat sunt rugate să apele numărul de urgenţă 112 sau cea mai apropiată unitate de poliţie.