Gaz Metan Mediaş n-a reuşit decât un rezultat de egalitate (scor 1-1) la ultima “reprezentaţie” în faţa propriilor suporteri, din actualul campionat, în compania unei echipe de tradiţie a fotbalului românesc (Rapid Bucureşti), dar care va lua drumul eşalonului secund din cauza neprimirii licenţei.
Cu şapte puncte pierdute pe teren propriu în “era Mulţescu”, medieşenii vor încheia sezonul pe o poziţie de la mijlocul clasamentului şi nicidecum pe locul 7, care le-ar fi adus tuturor bani mai mulţi din drepturile de televizare, dar şi prime de obiectiv.
Concluzia finală este una cât se poate de clară: Gaz Metan Mediaş a ratat obiectivele atât la fotbal, cât şi la baschet, acolo unde se anticipa o accedere în premieră a “alb-negrilor” în finala play-off. Aceştia au obţinut doar o clasare pe locul al IV-lea, după ce, în cursul săptămânii trecute au fost învinşi în disputa pentru medaliile de bronz de către CSM Oradea, cu scorul de 2-1.
Articol complet şi foto: Rondul De Sibiu