Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a dat dreptate unei sibience care a dat în judecată autorităţile române, cerând ca, la restituirea taxei de poluare, să primească şi o dobândă calculată pentru perioada începând cu plata respectivei taxe.
Mariana Irimie – care, pentru un autoturism înmatriculat pentru prima dată în Germania, a plătit taxa de poluare ce era prevăzută de OUG nr. 50/2008 – este în proces cu Administraţia Finanţelor Publice Sibiu şi Administraţia Fondului pentru Mediu, cauza fiind legată de suma ce trebuie să îi fie restituită.
Sibianca a cerut ca să primească şi dobândă începând de la data plăţii taxei şi până la cea a restituirii sale efective.
Instanţa naţională, mai exact Tribunalul Sibiu, a întâmpinat probleme de interpretare în contextul soluţionării cererii de plată a dobânzilor aferente cuantumului taxei pe poluare, întrucât, potrivit prevederilor art. 70 şi 124 ale Codului de procedură fiscală, dobânzile aferente sumelor care trebuie restituite de la bugetul de stat sunt acordate începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire, se arată într-un comunicat pe acest subiect remis MEDIAFAX de Ministerul Afacerilor Externe.
Articol complet; Aici Foto: Turnul Sfatului