Acasă Nova TV

Consilierii județeni au împărțit banii pentru Agenda culturală 2013. Mediaşul doar cu un proiect! Vezi lista completă a finanțărilor

70

Agenda culturală 2013   În urma ședințelor pe comisii din cursul zilei de marți, Consiliul Județean Sibiu a publicat lista celor 93 de operatori culturali care vor primi bani din bugetul public pentru organizarea de proiecte în cursul acestui an.

Ca și în anii trecuți, suma totală alocată agendei fiind relativ mică – 350.000 de lei – majoritatea sumelor alocate sunt echivalentul a cel mult 1000 de euro. Asta în condițiile în care operatorii culturali selectați au solicitat cofinanțări totale de 3,4 milioane de lei.

Cele mai mari sume au fost alocate proiectelor depuse de Inspectoratul școlar județean Sibiu – ”Să susținem performanța în învățământul preuniversitar sibian” și ”Să susținem excelența în domeniul istoriei”, care au primit câte 40.000, respectiv 32.000 de lei fiecare. Al treilea proiect ca buget oferit de către CJ Sibiu este ”Sibiu – Capitala Astrei” – 12.000 de lei. Alte zece proiecte vor primi o cofinanțare cu o valoare cuprinsă între 9.500 și 6.000 de lei, opt proiecte primesc cofinanțare de 5000 de lei, în timp ce restul de 72 de proiecte primesc între 4.500 și 500 de lei.

Municipiul Mediaş are propunere de finanţare pentru un singur proiect, Festivalul Mediaș – cetate medievală, ed. IX. Direcția pentru cultură, sport, turism şi tineret Mediaș a cerut 35 000 Lei dar, se pare, va primi doar 5 000.

Articol complet şi lista:  Aici       Foto: Turnul Sfatului

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.