Acasă Nova TV

Râdeţi şi aplaudaţi, clovnul este trist!

74

Citisem, când eram (mai) mică, “Fram, ursul polar” , de atunci am rămas cu ideea că circul e un spaţiu al captivităţii, unde oamenii se prefac a fi fericiţi. Poposea de câteva ori pe an la doi paşi de blocul meu, pe malul Târnavei. Ne adunam cu toţii şi priveam curioşi cum îşi montau cortul şi cuştile cu animale. Da… e fumată de mult lupta împotriva hainelor de blană, a pantofilor de piele, a căciulilor de iepure şi a fiarelor sălbatice ţinute în captivitate … dar încă de atunci, de la 7-8 ani, mi-am dat seama că animalele de la circ nu erau fericite. N-am înţeles niciodată cum se pot delecta oamenii privind nişte făpturi lipsite de vlagă, care poate nu au simţit nicicând gustul libertăţii.

Era o căldură incredibilă în cortul acela, care atunci mi se părea imens şi plin de necunoscut. Pe fruntea albă a clovnului se puteau zări broboane de sudoare. Viaţa la circ e grea. Te pictezi migălos pe faţă, desenând un zâmbet cât al tuturor din sală, tii in mână baloane colorate, porţi haine vesele şi râzi în hohote iar când păşeşti în spatele arenei, îţi ştergi toată fericirea cu un serveţel. Ce îţi rămâne?

Apoi, mai e şi mersul pe sârmă. Mersul pe sârmă, fără să priveşti în jos atunci când frica monumentală te înţepeneşte… Fiecare pas e o incercare, nu ai voie să priveşti decât în faţă, o viaţă fără amintiri, fără alternative, fără trecut.

Ne dorim mereu să călătorim, să cunoaştem cât mai multe locuri, dar atunci când eşti tot timpul pe drumuri, în rulote, “acasă” devine un cuvânt magic, rostit doar în şoaptă, pe furiş. Viaţa la circ nu înseamnă doar acadele, clovni şi cercuri cu foc… la fel cum nu tot ce e colorat, fastuos şi senzaţional se poate numi “fericire”.

Sursă foto

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here