
Un motociclist a fost grav accidentat la ieșirea din comuna Brateiu spre Sighișoara pe Drumul Național 14, în nordul județului Sibiu, a anunțat în urmă cu puțin timp Poliția Rutieră Sibiu.
Din primele informații oferite de poliție, motociclistul a fost acroșat de către un camion și a fost rănit destul de grav.
Echipaje de poliție și de la ISU Sibiu s-au deplasat la fața locului.
Accidentul a avut loc pe DN14 la ieșire din localitatea Brateiu spre Sighișoara.
ACTUALIZARE
Victima a decedat la scurt timp după accident, în ciuda eforturilor depuse de echipele medicale ajunse la faţa locul accidentului şi care au încercat să-l resusciteze, informează IPJ Sibiu.
Poliţiştii de la Rutieră au stabilit că motociclistul avea 22 de ani şi era originar din localitatea sibiană Alma. O depăşire neinspirată i-a pus capăt vieţii însă.
“Motociclistul s-a angajat în depăşirea unei coloane de maşini şi a intrat în coliziune cu un camion”, a precizat Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Foto: arhivă































































